De ce Mongolia?
Am fost fascinat de mic de ideea de a călători, insuflata de bunicul meu. A ratat datorită vârstei sale al doilea război mondial cu un an-doi si probabil ar fi fost încorporat în armata lui Antonescu si cine stie pe unde ar fi ramas pe front in Est. Si-a dorit dintotdeauna sa vada alte lumi si sa calatoreasca însă așa erau timpurile pe atunci, asa ca s-a mulțumit doar cu filmele proiectate la cinematograf in micuțul oras din Oltenia natală. A mers apoi la București si a avut ocazia sa cunoască oameni care au calatorit si apoi sa ne insufle si nouă, nepotilor sai aceasta dorinta arzatoare!
Ne povestea o grămadă de lucruri uimitoare pe care eu si fratele meu le ascultam cu sufletul la gura. Mai apoi a apărut si surioara mea mai mica, asa ca poveștile bunicului au devenit si mai atractive pentru toți cei trei nepoți!
Mă gandeam: oare cum ar fi sa poti călători in Timp si sa asisti la așa ceva? Tatăl meu era militar de cariera si deși avea puțin timp dată fiind evoluția istorică din anii 80’ din România, fiind deseori plecat in aplicații militare, ii ținea uneori isonul bunicului si ne indrepta catre cărți si către alte lumi, care se iveau după fiecare pagina citita!
Mongolia a fost pentru mine un vis din copilărie, un ținut îndepărtat in care mi-as fi dorit sa ajung cu toate ca știam ca este imposibil in acel moment. Anii au trecut, viața mi-a oferit posibilitatea de a vedea alte lumi îndepărtate, de a urca munții cei mari ca ghid montan si de a ajunge in zone foarte salbatice si aflate la mii si mii de kilometri depărtare de țara!
Pașii mei au ajuns pe tarmul Oceanului Atlantic in America de Sud, am urcat cel mai înalt varf din cele doua Americi, Aconcagua, am ajuns în Africa de cateva ori si am luat la pas dunele Saharei, jungla ecuatoriala din Kilimanjaro si crestele din munții Atlas.
Am continuat cu Caucazul legendarului Prometeu si am ajuns pe cel mai înalt varf din Europa, Elbrus dar si in Damavand-ul persanilor, cel mai înalt vulcan din Iran si Asia! Himalaya mă aștepta acolo zambitoare într-un colț! Incepand din 2018, an de an am bătut cărările munților înalți din Nepal la granița cu Tibetul lui Dalai Lama!
Am urcat primul meu optmiar Manaslu 8163, apoi Ama Dablam, cel mai frumos munte din Valea Solukhumbu dupa părerea mea dar sin Imja Tse sau Island Peak, varful pe care il urca multi alpinisti pentru o mai buna aclimatizare înainte de a încerca Everest! Am văzut Borneo si jungla din Vietnam, acolo unde in anii 60’ se duceau lupte de gherila între americani si vietnamezi, am văzut Mont Blanc-ul de aproape de mai multe ori dar si pereții de piatră ai străvechilor Dolomiti!
Si iată ca a sosit si Timpul Mongoliei!
Cum am ajuns pe urmele lui Ginghis Han?
Ideea expeditiei a plecat după o seara la un pahar de vin cu un bun prieten indian, Vijay, care lucrează ca si ghid in Asia si care a fost liderul expeditiei din 2022 de pe optmiarul Manaslu! El mi-a sugerat sa propun românilor care ma însoțesc in expeditiile mele, Asia! Am început cu jungla din Vietnam si Acoperisul Indochinei, muntele Fansipan, apoi am continuat cu o alta jungla tropicala, cea din din Borneo - Malaezia urmând ca anul acesta sa iau calea Marilor Stepe ale Mongoliei.
Am făcut asta atras fiind de ideea de a vedea in mediul lor natural si sălbatic vanatorii cu vulturi din Altai, niște oameni extraordinari!
In fiecare început de toamna mongola, vanatorii care-și duc existenta in acest ținut înalt se strang in aymag-ul Bayan Ulgii pentru a-și testa abilitățile si indemanarea de a dresa vulturi sălbatici cu care vaneaza mici vietuitoare pentru a supravietui in salbaticia Marilor Stepe! Nu sunt adeptul vanatorii sportive, de fapt al nici unei vanatori dar ma gandeam ca oamenii aceștia trebuie luați așa cum sunt pentru ca isi duc viața in salbaticie, unde nu poți sa faci mofturi in privința hranei! Aceștia trăiesc in Podisul Altai, un ținut înalt la peste 2000m altitudine situat in vestul Mongoliei la granița cu Rusia, Kazahstan si China.
Sunt niste vanatori si calareti extraordinar de talentați! La Festivalul Vulturul de Aur la care am asistat, ganditi-va ca anul acesta campioana era o pustoaica in varsta de 13 ani, care avea niște abilități ieșite din comun in creșterea vulturilor si dresarea lor pentru a prinde vanatul!
Plecarea din România spre Marile Stepe
Am plecat din România la început de octombrie împreuna cu o echipa de zece membri, fete si baieti, unii cu mare experienta in salbaticie, fotografi de zone sălbatice, alții atrași de ideea de a vedea cum trăiesc oamenii in acest ținut îndepărtat din Asia Centrala!
Zborul spre Mongolia durează circa 11 ore cu escală in Istanbul iar acolo este un alt fus orar așa incat soarele răsare mai devreme decat in țara cu circa 5 ore.
Am ajuns destul de obosiți si am fost preluați de o domnisoara ghid, Oyuna, care s-a ocupat de noi la sosirea in capitala Mongoliei, Ulan Bator. A fost un ghid bine pregatit, care ne-a povestit într-o engleza foarte fluenta o grămada de lucruri inedite despre cultura mongola si oamenii stepelor!
Am aflat ca încă se folosește alfabetul chirilic din pricina apropierii de Rusia si a influenței acestei tari mammut asupra Mongoliei! Totuși, de cativa ani copii învață la școală si engleza, franceza sau germana si tot mai mulți tineri de acolo vorbesc o engleza buna! Oyuna ne-a spus ca orașul capitala, Ulan Bator nu are mai multe de un secol, fiind o așezare nouă in care oamenii trăiesc si se încălzesc folosind niște uriașe termocentrale pe cărbune!
Mie personal, mi-a plăcut ce am văzut acolo in Ulan Bator. Lumina aceea faina si puternica, care iti creeaza impresia de “endless space” - spațiu nesfarsit, ma facea sa ma gandesc ca totusi capitala Mongoliei nu e atat de departe de Țara Soarelui - Răsare, Japonia, între cele două capitale nefiind mai mult de 3000 km.
Ulan Bator, capitala cea nouă
Orașul este aerisit, are cateva bulevarde largi dar aglomerate la orele de varf! Este plin peste tot de masini Toyota, de fabricatie japoneza, taxele fiind foarte mici daca vrei sa iti aduci din Japonia un astfel de autoturism. Ce m-a surprins este faptul ca majoritatea mașinilor aveau volanul pe dreapta, dar se circula ca in Europa pe partea stanga! Totuși, exista si autoturisme cu volanul pe stanga. Nu am văzut accidente ci doar ambuteiaje mai ales la orele de vârf, ca peste tot in lume! Cladirile din centru poartă amprenta secolelor in care marele han mongol Ginghis a cucerit lumea pana la porțile Europei! Totul are o tenta de templu stil pagoda asiatică iar stilul arhitectonic este clar unul de sorginte orientală!
Am văzut o mulțime de tineri, ca si la noi, cu capetele orientate spre telefoanele smartphone din mâinile lor. Apropierea de Coreea de Sud si uriașa sa industrie dedicata telefoanelor inteligente face ca toata lumea de aici sa posede un astfel de aparat, mai ales cei tineri!
Da, traim o epoca in care am ajuns dependenți de astfel de gadget-uri si uneori uitam ca putem socializa si astfel, sta de vorba la un pahar sau pur si simplu ne putem plimba pe străzi încărcate de istorie si sa ne luăm doar după indicatoare și nu neapărat după Google Maps! Vorba lui Relu Nica, instructor de supraviețuire la scoala de ghizi de munte, fost militar si salvamontist de elita: am avut un curs de supraviețuire in padure cu niște corporatisti si mă întrebau băieții dacă nu exista cumva o aplicație pe smartphone-ul fiecăruia dedicată survival-ului si de ce e nevoie sa ne petrecem nopțile in frigul din pădure si trebuie sa ne punem mintea la contribuție sa gasim nordul si sa invatam sa facem focul?
Spații fără sfarsit!
Buna intrebare, nu? Parcă totuși, prea am devenit dependenți de anumite dispozitive si nici măcar în spațiu nu ne mai orientam fără ele! Prin natura meseriei mele, si eu sunt pus in situația sa antrenez oameni care-și doresc sa urce munții cei înalți de pe Terra si le explic cat de important este sa avem cunoștințe, echipament si pregatire pentru a putea supraviețui in condiții extreme la 7000 sau 8000 m sau in cine știe ce desert sau jungla ajungem! Dar asta este alta poveste, sa revenim la Mongolia!
Ca sa ajungi in Marile Stepe trebuie neapărat sa iei avionul, altfel ai de condus circa 1000 km pe un drum, acum destul de bun si bine făcut însă șosea care in trecut era plina de denivelari si arată ca un forestier de la noi. Aici însă guvernul a investit in realizarea acestui drum care leaga Mongolia Centrala si capitala de estul tarii dar si de partea de vest, acolo unde am ajuns noi.
Zborul durează circa 2 ore si din avion am avut ocazia sa admir crestele nesfarsite ale munților Altai si ale salbaticiei mongole! Rareori mai aparea cate o adunare de yurte micuțe, densitatea populatiei fiind printre cele mai mici din lume!În Mongolia sunt circa 3,4 milioane de locuitori si cam 2 milioane trăiesc in Ulan Bator. Ca suprafața țara este pur si simplu uriașă, 1.565.000 km patrati.
Sosirea In Marile Stepe
Odată ajunși in Olgii, capitala regiunii Bayan Ulgii am fost preluati de ghidul nostru local si transportati in salbaticie cu masini de teren Toyota Land Cruiser, undeva la circa 1h si 30 de minute de aeroport in imensitatea stepelor! Prima mea impresie a fost aceea ca ne găsim într-un uriaș decor de film SF, cu mici ramuri muntoase incretite către cerul albastru si cu munți uriași si plini de ghetari pe fundal! Cand si cand câte un lac apare de după crestele montane, iar cerul cel de topaz se oglindește in apele si meandrele acestuia si iti da impresia ca un sarpe urias străbate acest ținut îndepărtat si sălbatic!
Cateva mici așezări de vară ale nomazilor apar cand si cand in goana masinii! Nomazii stau peste vară, din iunie până in septembrie in stepele unde isi pasc uriașele turme de vite, oi si capre iar cand vine toamna si apoi la sosirea iernii in noiembrie se muta usor-usor către așa- numitele “winter house”, case amenajate pentru iernarea lor si a animalelor! Aici iernile sunt foarte grele! Primele zăpezi cad la început de octombrie si am trăit asta pe propria piele!
De la 15 grade cat erau cand am ajuns, temperatura a scăzut rapid la zero grade după prima ninsoare nocturna!
Atenție la echipament si mai ales la sacul de dormit!
Din noiembrie lucrurile se schimba radical însă! Pur si simplu temperatura o ia în jos si se oprește uneori brusc la -30 de grade C, așa ca oamenii stepelor trebuie sa fie mereu pregatiti sa se mute rapid către zone cu clima un pic mai blanda si sa respecte calendarul anotimpurilor de aici. Iarna este cruntă si poate sa aducă pierderea septelului de animale deoarece uneori aduce si minus 45 sau -50 de grade C.
Anii trecuți a fost atât de frig pe timpul iernii incat Mongolia a pierdut numeroase turme de animale care asigura laptele, carnea si blana pentru acești locuitori ai Marilor Stepe!
Ne-am instalat in camp-l nostru, cate 2 persoane in fiecare yurta, dotata cu paturi de campanie si cu cate o sobita metalica godin, care este aprovizionata pe timp de noapte cu cărbuni! Ideea este ca dacă nu ești obișnuit cu frigul si nu ai un sac de dormit bun la tine, focul, se stinge rapid pe timpul nopții si este greu de întreținut! Deși am primit din partea gazdelor cateva paturi pentru a ne inveli, pentru unii dintre colegii mei de expediție nu a fost suficient așa ca am apelat la gazdele noastre sa ne facă focul mai des pe timp de noapte in corturile celor care nu aveau sacii de dormit cu temperatura de confort potrivită!
Diminetile sunt răcoroase la început de octombrie in Marile Stepe, dar răsăriturile de soare sunt absolut fantastice! O lumina blanda te anunța ca ivirea zorilor este iminenta! Culori fantastice joacă in fața ochilor: roșu aprins, crom, galben si purpuriu te fac sa te întrebi dacă vezi un răsărit sau un apus de lume?
Am avut parte cel puțin in două dimineți la rând de niște zori extraordinar de spectaculosi! Mă simțeam ca pe o planetă nouă, salbatica si pustie! Întotdeauna mi-au plăcut pustietatile si spațiile fara sfarsit! Imi vin in minte salbaticia Anzilor Cordilieri cu munții de peste 6000 m care te înconjoară, dar si imensitate din craterul african NgoroNgoro din tanzania, de langa Serengeti care-ti ofera niște priveliști absolut splendide! La fel și în Marile Stepe!
La vanatoare in Marile Stepe!
Intr-una din aceste dimineți fantastice am luat calea munților din zona si am ajuns la o familie de vanatori cu vulturi care trăiau aici pe timp de vara! Erau mai mulți frati cu soțiile si copii lor, care aveau cai si vite si care dresau vulturi pentru ca mai apoi să îi folosească sa vaneze mici vietuitoare: vulpi, iepuri sau popandai ai stepelor! Fratele cel mare ne povestea ca uneori turmele sunt atacate de haite de lupi si chiar ne-a arătat o blana aparținând unui superb exemplar care a atacat turmele in urma cu cativa ani pana a fost vanat de nomazi.
Știu, suna ca din alta lume si ne poate aduce o stare de tristete cand auzim ca un animal salbatic este ucis sau ne face sa ne punem întrebări peste întrebări! Sau, nu, depinde din ce pozitie ajungi sa privești lucrurile! Dar cel puțin aici in Marile Stepe ale vestului Mongoliei, oamenii se lupta zilnic pentru propria lor supraviețuire iar legea si autoritățile le permit sa vaneze pentru protectia lor si a familiilor lor dar si pentru a-si proteja turmele!
Am calarit cativa kilometri printr-o zona foarte salbatica până in clipa cand unul dintre vanatori a urcat in creasta si a observat un iepuras care ulterior a fost vanat de ceilalți cu ajutorul vulturilor. Vulturul in cauza era destul de tanar si avea doar cateva luni de antrenament însă el a fost ajutat ca sa zic așa, de cel de-al doilea exemplar care, ghidat fiind de strigătul vanatorului se repede asupra prazii si o capturează! Cu timpul, odată cu trecerea anilor vulturii cei batrani sunt eliberați in salbaticie si se întorc pe creste aspect care mie mi s-a părut extraordinar!
Aceste păsări trăiesc aici într-o perfectă comuniune cu vanatorii si se ajuta reciproc la procurarea hranei! Uneori, vanatorii folosesc o blanita de vulpe pentru a atrage vulturii cei tineri la vanat si pentru a putea să-i antreneze și să își dovedească abilitățile!
Festivalul Vulturul de Aur si eroii sai!
Frații la care am ajuns noi erau vanatori pricepuți, asa ca unul dintre ei a si câștigat unul dintre concursurile Festivalului Vulturul de Aur, dovedind încă o data ca are o relatie speciala cu pasarea lui!
Festivalul a avut loc timp de 2 zile si am avut șansa sa ii vedem la treaba pe acești vanatori nomazi pe care ii întâlneam de fiecare data dimineața cand plecam de la yurtele noastre. Se duceau tantosi pe caii lor de stepa extrem de rapizi către locația Festivalului Vulturul de Aur si ne saluta mandri din mersul calului! Arătau ca într-un decor de film western cu vulturii lor mareti prinși de oblancul seilor! Mi-a plăcut aceasta imagine care mi-a rămas intiparita in minte cu acești călăreți ai Marilor Stepe aparand din spatele vreunui munte, ca într-un decor de film cu Clint Eastwood!
Cu siguranța, as vrea sa mă întorc aici printre ei! Sunt extrem de săritori si ospitalieri, împart cu tine orice bucata si sunt dornici sa te învețe sa calaresti dacă nu știi sau sa iti cante sau sa iti povesteasca! Unul dintre frații nomazi la care am ajuns ne-a cantat dintr-un fel de mandolina un cantec vechi care spunea ceva despre viața in Marile Stepe alături de caii lor frumoși!
Am rămas uimit ce fel de voce avea tanarul si chiar mă simțeam ca la o cabana din Carpați cu focul arzând in micul godin și cu viforul suierand pe la ferestrele casei lor din piatra din salbaticie! Ce viața!
De la nomad la parlamentar!
Într-o alta zi am vizitat o alta familie de nomazi dintr-o alta parte a pustiului. Aici un tanar mongol se pregătea să candideze la alegerile locale de început de octombrie pentru Parlamentul regional așa incat sa poată face ceva pentru semenii sai! Yurta lui si a familiei sale era plina peste tot de medalii obtinute la concursurile din cadrul Festivalului pentru calarie! Era un tip tanar, cam la 40 de ani si avea deja doi copilasi si își dorea sa facă ceva pentru oamenii stepelor!
Au nevoie de mai multă protecție din partea autorităților dar si de ajutor de pildă pentru instalarea unor antene radio sau de GSM. Semnalul este absent in aceasta zona iar in caz de necesitate trebuie sa mearga mulți kilometri pana pot da de rețea sa poată anunta autoritatile!
Bunicul sau de 80 de ani a fost cel care ne-a primit in yurta si cel care a tăiat carnea de oaie, sacrificată in cinstea drumetilor! Avea o gramada de povesti de spus dar comunicarea cu el a fost greoaie deoarece vorbea doar limba mongola sau rusa.
Totuși, mi-a lăsat impresia unui om încercat, dar dârz si mandru!
Am gustat si niste branza de iac uscata si tinuta pe acoerisul yurtei. La început părea destul de tare dar nomazii o azvarle pur si simplu in apa si o lăsa acolo cateva zeci de minute. Branza suge apa din vas si apoi devine comestibila si chiar gustoasa!
De asemenea, aveau pe masa niște mici prajituri pe care le puteai manca cu unt de iac si care aveau un gust foarte bun! Toate erau gătite de nora batranului dar si de soția acestuia, bunica din yurta! Peste tot m-am simțit bine primit si nu am simțit in nicio clipa ca făceau acele lucruri ca sa ne impresioneze pe noi!
Pur si simplu, asa trăiesc acești oameni in salbaticie! Sunt musulmani si am simțit bunatatea lor si mai ales ospitalitatea lor de oameni simpli, gata sa imparta cu tine orice! În viitor, as vrea sa revin aici si sa merg si in partea de sud a Mongoliei în deșertul Gobi, dar si în partea de nord, aproape de granița cu Rusia, langa taigaua siberiana, acolo unde trăiesc oamenii cei aspri, crescatorii de reni!
Sunt niște locuri extraordinare în aceasta tara si merita cu prisosinta sa ajungi aici! Te invit si pe tine sa descoperim impreuna Mongolia si ținuturile sale aride si bătute de vanturile Asiei Centrale, precum si oamenii sai simpli, dar extraordinari!
Detalii despre expeditie aici:
Expeditie in Mongolia, tinutul fără sfârșit
