Reinhold Messner, cunoscutul alpinist tirolez spunea ca "Dolomitii sunt cei mai frumosi munti din lume". Pentru inceputul acestei veri, ne-am propus sa urcam in acesti munti, imediat dupa ce finalizam deja traditionala tura pe varful Grossglockner din Alpii Austrieci.
 |
| Urcarea pe ghetar catre Johann Erzherzog Hutte |
Grupul nostru a fost format din 6 prieteni si iubitori de munte: Alexandru, subsemnatul, Nicoleta, Ana, Daniel si Nandor. Am plecat 4 din Romania, urmand ca in Austria sa ne intalnim cu fetele, care lucreaza si locuiesc in Viena. Dupa un drum lung si obositor, am ajuns la poalele Alpilor si ne-am cazat in Villach. A doua zi, devreme, am luat drumul muntelui, pe
ruta Lucknerhaus-Studllhutte.
Plouase toata noaptea, iar o ceata deasa ascundea piramida alba, impresionanta a varfului Grossglockner, cel mai inalt din Austria, cu ai sai 3798 de metri. Temperatura era destul de scazuta. In circa 3 ore si jumatate am ajuns la cabana de la cota 2800m, Studllhutte, care se afla sub administrarea
Deutsche Alpine Verein, DAV sau Clubul Alpin German.
 |
| Studllhutte |
Presiunea creste, cerul se insenineaza, asa ca propunem colegilor o tura scurta pe varful Blaue Wand, situat in imediata proximitate, de unde ne-am si bucurat de o priveliste exceptionala spre varful
Grossglockner, admirand sub noi marea de nori pufosi si bulbucati, care se luptau cu razele de soare.
 |
| Nico pe Blaue Wand, cu norii la picioare |
Stam de povesti, le transmitem si celorlalti cateva lucruri interesante despre acesti munti si stabilim planul pentru cea de-a doua zi, in care urma sa urcam catre
cabana Johann Erzherzog Hutte, situata la cea mai mare altitudine din Alpii Austrieci, 3454m
(http://www.erzherzog-johann-huette.at/).
Pe langa mine si Alexandru, Nicoleta mai urcase si ea anul trecut acest varf extraordinar si le impartaseste colegilor cate ceva din experienta ei alpina, dar si despre faptul ca isi dorea sa revina aici. Noaptea va fi scurta, dar odihnitoare, fiind totusi treziti brusc in jur de 4 dimineata, ora la care un grup de austrieci zgomotosi parasesc camera pentru a lua calea muntelui de deasupra noastra.
Urcarea pe ghetar catre cea mai inalta cabana din Alpii Austrieci
Suntem buimaci, incercam sa mai furam cateva clipe fugare de somn, dar pana la urma ne trezim, bucurosi parca de faptul ca s-a sfarsit si vom urca catre inaltimile muntelui. Ne echipam si incepem sa urcam ghetarul, traversat ici si colo de crevase adanci, cu gurile hulpave si cascate catre alpinistii care indraznesc sa le traverseze. Acestea sunt parca mai numeroase ca anul trecut, iar zapada pare mai consistenta. Soarele lumineaza in culori de purpura inaltimile din jur, aruncandu-si razele peste intinderile albe, intinse si mute.
 |
| Avalansa recenta |
Urcusul pana la cabana este unul sustinut, dar care nu ridica probleme tehnice deosebite. Ultima portiune este una expusa, stancoasa, pe o creasta ascutita, care aminteste de urcarea de la refugiul
Tette Rousse catre refugiul Gouter, din drumul spre Mont Blanc, fiind insa foarte bine asigurata.
Ana, care se afla la prima sa experienta pe un ghetar situat la o astfel de altitudine se descurca bine, insa pentru a fi in siguranta, o asiguram cu coarda pe pasajele mai expuse. Trage de ea si ajunge cu bine sus.
 |
| Urcarea catre cabana situata la cea mai mare inaltime din Alpii Austrieci |
Dupa circa 2 ore si jumatate de ascensiune il salutam pe
Peter Tembler, bergfuhrer-ul mereu cu zambetul pe buze, ghidul austriac si administratorul cabanei Johann Erzherzog Hutte, care se afla sub tutela
OAV, Clubul Alpin Austriac, ghid care ne si da primele vesti, nu tocmai bune! Vremea se va inrautati, asa ca planul nostru de a ataca deja varful trebuie amanat pana maine dimineata, cand se anunta cer senin. Rabdarea este una din marile calitati ale unui alpinist....
 |
| Apus de soare pe ghetar |
Stam de povesti la un ceai cald, iar Daniel ne povesteste despre experienta sa recenta in Nepal, in tabara de baza a varfului Everest, despre conditiile de ascensiune de acolo, despre oameni si locuri...Nandor ne povesteste despre traseele de via ferrata din zona Bolzano, Italia, pe care le-a abordat cu ceva timp in urma... Ana, aflata prima data la cota 3400 se simte un pic rau, dar oricum ea decisese deja ca ne va astepta la cabana si nu va urca varful cu noi... Nico isi aminteste cum a fost anul trecut in Grossglockner.
Decidem sa plecam la prima ora catre creasta ascutita a muntelui si, dupa o noapte scurta, dominata de vise alpine, ne bucuram de un rasarit de soare exceptional, care ne umple sufletele de bucurie.
Varful Grossglockner, catarat la prima ora!
 |
| Sunrise pe ghetar |
 |
| Piramida varfului cu furnicutzele sale! |
Suntem uimiti de aglomeratia de turisti insotiti de ghizi, care se echipeaza pentru a lua calea muntelui austriac. Ne echipam, ne punem coltarii si hamurile, iar dupa circa 25-30 de minute de ascensiune luam decizia sa ne legam in coarda, pentru a creste gradul de siguranta pe panta inclinata pe care urcam. Constat ca este mai multa zapada ca anul trecut, iar un strat de gheata perfid ingreuneaza ascensiunea. Alex se leaga in coarda cu Nandor si Nicoleta, iar eu cu Daniel, urmand sa mergem in tandem.
Ascensiunea este ingreunata de aglomeratia de pe munte, creasta catre varf fiind una ingusta cu destule pasaje expuse, asigurate insa cu pari de otel de care ghizii leaga coarda, asa incat in eventualitatea unei alunecari sa existe protectie pentru turistii care ii insotesc. Muntele nu este unul dificil, dar este necesar sa fie abordat cu atentie, din cauza pasajelor expuse, uneori piciorul pasind pe o potecuta cat un lat de palma!
 |
| Pasind pe o creasta ingusta! |
 |
| Daniel, la inaltime! |
 |
| Kleinglockner |
Daniel, desi sustinea ca nu are experienta de catarare pe zone expuse, cu coltari si piolet se misca bine si treptat, capata incredere, asa incat mergem ca o echipa de coarda bine sudata si ne asiguram reciproc. Haurile de sub noi sunt impresionante, creasta ascutita, cu cateva puncte cheie, acolo unde din cauza aglomeratiei, manevrele de coarda trebuie facute cu mare atentie pentru a nu risca alunecarea necontrolata catre ghetarii de sub noi. Alex si ceilalti doi colegi de tura, Nico si Nandor, merg sustinut, de parca ar fi urcat impreuna si s-ar fi catarat de cand lumea...ne intersectam cu diverse grupuri pe traseu si depasim cu bine pasajele mai expuse!
 |
| Daniel pe varf! |
 |
| Cross on the ridge |
Dupa circa 3 ore de ascensiune alpina atingem multravnitul varf, acolo unde troneaza o cruce impresionanta, in memoria kaiserului austriac Johann. Ne strangem mainile plini de bucurie, facem poze, filmam din unghiuri cat mai imposibile si ne bucuram de imaginile care ne taie rasuflarea, cu crestele Alpilor la picioarele noastre.
 |
| Coborarea asigurata catre cabana |
Urmeaza cea mai grea parte, coborarea, care devine si mai dificila din cauza numarului mare de alpinisti care urca catre varf. Trebuie sa nu ne grabim, sa coboram cat mai calm si cat mai corect. Pasaje inguste, stanci, corzi intinse, asigurari, mers in tandem, zapada batatorita, peisaje ametitoare, rapeluri controlate, discutii cu ghizii austrieci, unii dintre ei fiind surprinzator de volubili, cand li te adresezi in limba germana! Aflu lucruri interesante despre rutele din zona! Teme de studiu pentru acasa...
Dupa circa 2 ore ajungem inapoi la cabana, uimiti si incantati ca ne-am miscat bine printre zecile de turisti care abordau pantele inghetate ale muntelui. Anul trecut facusem mai mult, insa grupul era mai numeros...
Coborarea ghetarului
Facem o mica pauza de hidratare si coboram ghetarul catre baza sa. Ana este din nou asigurata in coarda, pentru a cobori in siguranta si desi, la inceput pasea sovaitor, pe parcurs a prins curaj si s-a descurcat din ce in ce mai bine la coborarea pe zapada tare. Nico, Alex, Daniel si Nandor au prins aripi si deja au ajuns la cabana.
 |
| In salbaticie! |
Coboram spre Lucknerhaus, intalnim un ciopor de capre alpine, strajuite de un tap amenintator, iar la un moment dat o marmota jucausa ne taie calea si pozeaza ca un fotomodel :)
Ziua se incheie sub traznete si fulgere, o ploaie de vara, facandu-ne sa ne gandim ce s-ar fi intamplat daca acum eram pe sus, pe acea creasta ingusta si expusa...Ne luam la revedere de la fete, care se indreapta spre Viena, iar noi, baietii, ne pregatim pentru intalnirea cu crestele ascutite ale Dolomitilor.
Via ferrata, tuneluri din primul razboi mondial, lacuri alpine ascunse in munti, trasee de alpinism clasic sau intr-un cuvant, Dolomiti!
 |
| Dolomiti |
 |
| Inima Dolomitilor |
Inca din copilarie, auzisem de
Reinhold Messner, cataratorul tirolez care reusise sa urce toti cei 14 optmiari din Himalaya, fara oxigen. Mi se parea imposibil, dar acum, totul pare realizabil...Odata ce ajungem in inima Dolomitilor, in Tiroul italian, intelegem de ce era un atat de bun alpinist Messner.
Creste impresionante, pereti de calcar, fisuri expuse, toate acestea reprezinta un bun teren de antrenament pentru toti cataratorii, iar el a excelat in ascensiunile sale.
 |
| Intrarea in tuneluri |
 |
| In memoria eroilor cazuti aici, de ambele parti, italiana si austriaca |
Traversam granita catre Italia, depasim
Cortina D'Ampezzo cu vilele sale cochete si ne oprim in
Passo di Falzareggo. Urcam pana la
Rifugio Lagazuoi, sus in creasta muntelui, la cota 2752, printr-o succesiune de tuneluri ascunse in munte, sapate de trupele de vanatori de munte italieni si austrieci, care si-au disputat suprematia asupra acestei vai alpine, in timpul
Primului Razboi Mondial.
 |
| Abis! |
 |
| On the ridge! |
Odata ajunsi pe varf, undeva in zare, plina de zapada,
varful Marmolada cu ai sai
3343 de metri inaltime ne imbie si ne atrage privirile. Iata o noua tinta pentru anul viitor!
 |
| Marmolada Summit |
 |
| Peretii de legenda, atractia cataratorilor |
Unde intorci privirea te intampina numai pereti impresionanti, chei si fisuri, stanci cu forme ciudate, varfuri cu creste de zapada, dar si partii de schi cocotate pe versanti abrupti. Stanca are o aderenta impresionanta si parca te indeamna sa te cateri...coboram abrupt pe un traseu alpin, cu cateva pasaje mai expuse, traversam un pod suspendat deasupra unui hau ametitor, prilej de a admira din nou
poteca ingusta a "Kaiserjagger"- ilor, vanatorilor de munte din Primul Razboi Mondial.
Tre Cime di Lavaredo, muntii agatati de cer!
Ajungem destul de tarziu la hotelul nostru, dar gandul ne zboara la traseul de via ferrata pe care urma sa il urcam a doua zi in
Tre Cime di Lavaredo, "tinutul fermecat" al cataratorilor italieni.
Ultima zi pe munte este si cea mai frumoasa! Ajungem la prima ora in zona Tre Cime si ne echipam pentru via ferrata. Dar stai! Un elicopter bazaie nervos si culege o echipa din 2 cataratori, blocati sus pe varf, pe un traseu de via ferrata extrem.
 |
| Actiune de salvare! |
 |
| Muntii care "zgarie" cerul! |
 |
| Tre Cime di Lavaredo |
Hmmm, auspiciile nu sunt tocmai favorabile, ma gandesc! Oare ce or fi patit cei doi cataratori sus pe munte? Si totusi, acestia sunt adusi jos in siguranta de salvatorii italieni, par obositi dar nu sunt raniti, ci doar extenuati de dificultatea rutei alese! Este un prim avertisment ca aici trebuie sa iti calculezi bine pasii!
 |
| Torre di Toblin |
Si totusi, luam calea muntelui, urmand sa ajungem la baza
muntelui Torre di Toblin, dupa circa 1,5 ore de mers sustinut. Peretii de langa noi ne lasa muti de uimire! Creste ascutite si stanci abrupte te fac sa te gandesti la primul alpinist care a urcat
Cima Grande, austriacul Paul Grohmann, ghidat de Franz Innerkofler si Peter Salcher, cu mai bine de un veac in urma. Cataratori precum Hans Dulfer, Riccardo Cassin sau Emilio Comici au deschis in acesti pereti uluitori rute dificile de alpinism clasic, care sunt si astazi urcate de alpinisti veniti din toata lumea.
Torre di Toblin, turnurile dolomitice!
 |
| Vertical |
 |
| On the wall! |
Ajunsi la poalele
muntelui Torre di Toblin ne echipam de via ferrata si urcam unul dintre turnurile muntelui pe un traseu impresionant, vertical, asigurat insa bine cu scari si cabluri in punctele cheie, clasificat ca mediu spre high de cei cu care am discutat la punctul de informare turistica.
 |
| Via ferrata in Torre di Toblin |
 |
| Fisura din turn! |
Verticalitatea ascensiunii ma face sa ma gandesc la cei care au pitonat pentru prima data aceasta ruta, care au urcat-o in stil alpin. Ruta are pasaje ce iti taie rasuflarea, inaintarea fiind printr-o fisura frumoasa, unde poti sa te avanti si sa folosesti tehnici de catarare precum spraitul si ramonajul. Carabinierele musca din cablu, mainile apuca prize mai mari sau mai mici, picioarele stau uneori in pozitii instabile, dar este atat de frumos....
 |
| Iesirea spre varf! |
 |
| Red on the rocks! |
Varful Torre di Toblin ne cheama, ne atrage din genunea adanca si aflata in umbra, asa ca dupa circa 1 ora si jumatate de catarare via ferrata pasim pe fruntea sa ingusta, prilej de a admira haurile de sub noi, de unde am venit. Baietii sunt impresionati de reusita, asa ca ne bucuram de tancuri ascutite, pravalite peste cele 2 lacuri glaciare, relicve ale unor timpuri imemoriale.
Ne retragem pe o creasta expusa, care imi aminteste de dragul meu Crai si ajungem jos la baza muntelui, urmand ca in circa 1 ora de traseu sa ne luam "La revedere" de la acesti munti fantastici.
 |
| Omul si Muntele! |
Cu siguranta, vom reveni aici! Il inteleg pe Messner! Acestia sunt printre cei mai frumosi pereti pe care i-am vazut vreodata! Și da, am revenit de încă 5 ori prin acești munți uluitori pana în acest moment!
 |
| Lacurile din Tre Cime di Lavaredo |
 |
| Coborarea ce ne aduce aminte de Piatra Craiului |
Crestele Dolomitilor iti fura sufletul si nu se lasa pana nu te intorci inapoi, sa te bucuri de frumusetea salbatica a locurilor! Anul acesta în luna august vom urca din nou in inima Dolomitilor de piatra, asa ca te asteptam cu noi!🤗❤️
Dacă vrei să urci cu mine și sa te antrenezi, da-mi te rog un mesaj la adresa de e-mail:
vicentiu.matei@gmail.com 🤗
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu