Valea Alba in prag de toamna!

In weekend ne-am gandit sa luam calea muntilor Bucegi si sa urcam intr-o tura scurta de o zi pe Valea Alba, o vale de abrupt a acestor munti. Impreuna cu Selma si colegii de la Alpin Club Brasov, Gabi, Carmen, Gelu, Dragos, Anita si Andreea am intrat in traseu dimineata devreme, dupa o plecare matinala din Brasov. Desi pe vale era destul de frig, la intrarea in padure dinspre Caminul Alpin al Clubului Alpin Roman, soarele ardea cu putere, ca in plina vara.

Selma, printre frunzele toamnei

Vedere catre muntii Baiului
Muntele se vedea limpede, iar valea catre care ne indreptam pasii ne atragea cu abrupturile sale stancoase si impresionante. Urcarea prin padure este destul de abrupta si sutinuta, insa de la "poiana cu verdeata", cea care face trecerea catre firul vaii, intram direct in inima muntelui. In partea superioara, spre dreapta se vad peretii Vaii Albe, acolo unde se gasesc unele dintre cele mai dificile si frumoase trasee de alpinism din Carpati. "Fisura Albastra" straluceste imbietor in soarele diminetii de toamna...
Flori de colt fotografiate de colega, Mihaela Carmen

Fisura Albastra
Apa Vie din Bucegi


Padurea de la poale este intr-o schimbare continua, foioasele modificandu-si culoarea zi de zi, odata cu inaintarea in toamna cea limpede. Urcarea pe vale a fost foarte placuta, desi temperatura era scazuta. Am depasit fara dificultate saritorile de pe fir prin catarare libera. Ca urmare a numeroaselor avalanse ale iernii, dar si a ploilor si a diferentelor de temperatura de la zi la noapte, multe zone sunt friabile si destul de instabile. Mare atentie pe ce fel de pietre puneti mana! Se desprind destul de usor din peretii de stanca!

Alaturi de colegii din Alpin Club Brasov


In sus, tot mai sus, catre creste


Urcand pe Valea Alba
Asa ca mare atentie daca urcati pe Valea Alba, cad pietre si se desprind bolovani in timpul catararii usoare pe firul vaii! La primele ore ale zilei soarele de toamna nu strabate spre firul vaii, iar umbra intensifica senzatia de frig si umezeala. Valea este plina de izvoare limpezi, asa ca nu este nevoie sa aveti cu voi apa!

Depasind saritorile vaii

La iesirea din platoul Bucegilor, soarele straluceste puternic
Atunci cand am iesit in platou, dupa cateva ore bune de mers, ne-a intampinat un soare generos si o temperatura de peste 20 de grade Celsius, poate chiar mai mult. Daca stam si ne gandim ca acum cateva saptamani, nu mai mult de 3, pe aici suiera viscolul si ningea, pare destul de ciudata schimbarea aceasta a vremii....Departe in zare, se intrevad Ciucasul si Carpatii de Curbura, Piatra Mare, o parte din Baiului si alti munti mai scunzi. Limpezime de toamna!

Piatra Mare zi Ciucasul, in fundal
Colegii au ramas mai mult la Crucea Caraimanului sa se bucure de soarele de toamna limpede, iar eu cu Selma am decis sa coboram mai repede spre Busteni, urmand ruta de pe Brana Caraimanului - cabana Caraiman - Valea Jepilor Mici. Pe brana, ne intalnim cu Mihai Zidaru, amic pasionat de Bucegi, care tocmai urcase in sens invers, pe Jepii Mici si se indrepta spre cabana Padina, via Crucea Caraimanului, intr-un tur de forta.

Crucea Eroilor de pe muntele Caraiman
Traseul este punctat de numeroase cabluri de otel, intinse de baietii de la Salvamont Busteni, fiind plin de turisti de toate categoriile, unii foarte bine echipati, altii insa, in adidasi sau pantofi. Atentie! Zona este una expusa si, desi nu este dificila, este necesar sa aveti macar bocanci in picioare, pentru a evita alunecarea in gol. Adidasii, preferati de multi turisti ai zonei, nu sunt deloc recomandati!


Surpriza mai putin placuta a sosit la coborarea de pe Valea Jepilor Mici, acolo unde am observat ca trebuie sa fim atenti la fiecare pas, mai ales la coborarea din padure, sub cota 1200 m altitudine. Aici, din cauza umezelii, poteca era destul de alunecoasa, friabila in multe locuri si era necesara atentie sporita pentru a evita vreo alunecare neplacuta. Cu cat ne apropiam de firul apei, cu atat crestea gradul de umiditate, o usoara pacla cuprinzand intreaga vale.

Vedere spre Brana Caraimanului


Pastel de toamna pe Jepii Mici

Tura a fost una in ton cu culorile tomnatece, cu stanci, flori de colt si cer de vis, vizibilitatea fiind maxima catre alte masive montane. Weekendul viitor urcam in Creasta Nordica a Pietrei Craiului, dar ne mai auzim pana atunci!

Carari cu soare!

In salbaticia Pietrei Craiului, zi de toamna limpede!

Saptamana trecuta, am urcat din nou in Piatra Craiului impreuna cu colegul meu ghid montan AGMR, Alexandru Boru, partener in Asociatia Summits' Experts. Obisnuim sa ne antrenam impreuna si sa batem cararile muntilor, fie iarna, fie vara!

Alexandru Boru, ghid montan AGMR, la treaba....
Am luat decizia sa ne antrenam frecvent in zone mai salbatice si in diferite conditii meteo pentru muntii mai inalti pe care ne propunem sa ii urcam, anul viitor. Alpii, Anzii si Caucazul ne cheama, iar Balcanii cu varfurile lor, Triglav sau Musala, Zla Kolata sau Korab ne atrag cu salbaticia si frumusetea locurilor.... 

Deasupra norilor Alpilor
Iarna pe varful Moldoveanu, impreuna cu Alexandru Boru, ghid montan AGMR
In drum spre Acoperisul Alpilor, Mont Blanc

Pe varful Mitykas, Olimpul Greciei

Spre varful Korab, Macedonia

Pe varful Korab, granita dintre Albania si Macedonia
In Crai, la sfarsit de iarna

Acum a fost o tura facuta intr-o zona salbatica, cu liniste multa si cer limpede de toamna. 


Undeva mai sus este creasta.....



Stancile Craiului straluceau in soarele caldut al toamnei. La plecare, dimineata, erau in jur de 3-4 grade, iar soarele era ascuns de marele perete vestic al Pietrei Craiului. Ne-am reintalnit cu astrul zilei, undeva, in jurul pranzului, cand temperatura a urcat brusc la circa 20 de grade. 
Practic, a fost un antrenament pentru ce ne propunem sa facem in aceasta iarna si un studiu in teren al unui traseu alpin pe care il vom strabate la iarna, in conditii de bivuac. In aceasta iarna, ne propunem sa realizam mai multe ture in Piatra Craiului, atat in Creasta Nordica, cat si in cea Sudica, pentru a ne pregati de ascensiunea unor varfuri din muntii cei inalti, pe care vrem sa ii abordam: Rwenzori, Margherita Peak, Uganda, Aconcagua- Anzii Cordilieri, Elbrus-Caucaz, Mont Blanc, Dolomiti, Jebel Toubkal din Muntii Atlas, Grossglockner din Alpii Austrieci sau traseele de via ferratta din Dolomitii italieni.



Vedere din peretele vestic al Pietrei Craiului...la iarna este clar: vom avea ceva treaba pe aici!


Departe, in zare, catre vest se vedeau Iezerul si Fagarasii, iar cerul plin de cirusi arata schimbarea vremii in cel mult 24 de ore de la momentul respectiv, fapt ce s-a si intamplat a doua zi: in Brasov a plouat destul de mult!

Privire catre vest, spre muntii Fagarasilor

Iezer-Papusa, in toata splendoarea lui tomnateca
Poteca taiata in munte dezvaluie uneori privelisti care iti taie rasuflarea, abisul de sub noi aratand ca o fereastra catre o alta lume, cea a padurilor de foioase de la poalele muntelui....

Abisul de sub noi si culorile toamnei


Ne-am catarat, am incercat sa studiem terenul pentru la iarna si sa vedem potentialele rute ale avalanselor, dar si posibile locuri unde vom face bivuacul. Trebuie spus ca peretele vestic al Craiului este unul abrupt, cu putine locuri disponibile pentru un bivuac in siguranta, in timpul iernii. Evident, avem la dispozitie si refugiile de sus din creasta, insa o pregatire buna pentru ascensiuni in munti inalti presupune sa stai cat mai mult timp in conditii vitrege de vreme si de dificultate alpina sporita!

Asa arata iarna in salbaticia Craiului

Cautand rute noi, in salbaticia Pietrei Craiului


Weekendul viitor vom urca din nou in salbaticia Craiului, mai ales ca vremea se anunta buna pentru trekking si catarat! Toamna limpede si-a intrat in drepturi in muntii din jurul Brasovului, iar Piatra Craiului este unul dintre cei ai spectaculosi munti de la noi, numai buni pentru drumetie si explorare.
Mai jos sunt detalii despre ceea ce vom face weekendul viitor! De ce nu, poate urcam impreuna! Carari cu soare!

https://www.facebook.com/events/328671264178697/?ref=ts&fref=ts