Google+ Badge

vineri, 19 aprilie 2013

Cum decurge o ascensiune pe Mont Blanc, Alpii Francezi?

Inca din momentul in care am inceput sa urc muntii, undeva cu vreo 20 de ani in urma, visam la inaltimile Alpilor, la Caucaz si HimalayaVarful Mont Blanc aparea ca un fel de miraj sau o “Fata Morgana”, catre care as fi vrut sa ajung candva. Copil fiind, citeam cartea lui Lionel Terray, “Cuceritorii inutilului” si imi doream sa ajung la starea aceea a vechilor montaniarzi, sa urc cele mai inalte culmi muntoase si, de ce nu, sa imi descopar limitele “Eului”.


Anii au trecut, am urcat muntii, am trait alaturi de oameni extraordinari diferite experiente pe crestele muntoase, invatand din fiecare inamplare petrecuta in inima muntilor cate ceva. Nu este usor sa urci un varf inalt din Alpi, de fapt nu “il cuceresti” niciodata, este vorba despre felul in care reusesti sa iti inveti slabiciunile, sa iti “domini” partile slabe ale fizicului si psihicului, sa inveti sa te lupti cu tine insuti si sa iesi invingator! De fapt, in sine urcarea unor munti inalti presupune o cunoastere aprofundata a propriului sine: trebuie sa stii foarte bine cand sa te opresti si cand sa mergi mai departe. 


Trebuie sa stii cum reactionezi in diferite situatii extreme, cum te comporti daca vremea se schimba brusc, sa ai incredere in deciziile pe care le iei si sa iti pui in joc tot arsenalul de cunostinte si experienta, sa fii pregatit fizic si psihic, sa ai echipamentul necesar pentru a rezista la cateva mii de metri altitudine, acolo unde aerul este mult mai rarefiat decat la poalele muntilor.

Asadar, ascensiunea pe Mont Blanc a constituit un vis, dar si o provocare, daca tinem cont de faptul ca trebuia sa insotesc un grup de clienti impreuna cu colegul meu, ghidul montan Alexandru Boru. Ascensiunea despre care va povestesc a avut loc in 2012, cand l-am urcat pentru prima.
Intre timp am mai urcat acest varf al Alpilor de 4 ori si ma pregatesc pentru cea de-a 5 -a ascensiune pe varful Mont Blanc in luna august, anul acesta.

Cu Alexandru, fiind coleg la Alpin Club Brasov, am urcat de multe ori impreuna pe creste, atat vara si mai ales iarna. Am urcat varful Moldoveanu iarna in decembrie, in plin viscol, am parcurs creasta Pietrei Craiului in ianuarie, dupa un cod galben, care a facut ca pe creasta sa se depuna tone de zapada, iar cornisele stateau la panda, gata sa se rupa si sa o ia la vale cu noi, drumetii solitari din creierii muntilor.




Am parcurs o parte din creasta muntilor Rodnei, tot intr-o tura de iarna a Alpin Club Brasov, dar si crestele smaltuite ale Retezatului, cu Peleaga, cea mereu acoperita de nori si Retezatul cel mandru, munti in care am urmat in 2013 cursurile de specializare ghid montan de la Asociatia Ghizilor Montani din Romania.


Asadar, invitatia de a urca Alpii a sosit exact la timp. Imi doream sa urc varful Mont Blanc, mai ales ca stiam despre dificultatile intampinate de alti prieteni si parteneri de ascensiune, care il urcasera in trecut.

Stiam ca va trebui sa fiu pregatit fizic si psihic in mod exemplar, ca sa pot la randul meu in cadrul expeditiei, sa ii motivez pe cei cu care urma sa urc. Ii cunosteam pe o mare parte dintre turisti, pentru ca anterior, am urcat impreuna in ture de pregatire, in Fagaras si Iezer-Papusa, in conditii de iarna, pe viscol.

Treaba mea era sa ii insotesc si sa le acord tot sprijinul atunci cand ar fi avut probleme, daca ar fi cedat fizic si psihic, sa ii determin sa nu renunte si sa mearga pana la capat. Am incercat sa ii motivez pe cei cu care am urcat, sa ii incurajez atunci cand le-a fost mai greu, in timpul urcarii.

Ruta parcursa de noi a fost Chamonix - tramway du Mont Blanc (aproximativ 2000m) - refugiul Tette Rousse (3176m) - Refugiul Gouter (3817m)  - varful Mont Blanc (4810m) si retur.Tramvaiul de Mont Blanc pleaca din St.Gervais Les Bains, localitate situata la 1,5 km de Chamonix. In urma cu 3 ani, cand a avut loc aceasta ascensiune, tramvaiul nu mergea decat pana la statia de telecabina Bellevue, din cauza unor caderi de pietre, asa ca a trebuit sa urcam cu rucsacii in spate de la cota 1800m catre statia finala a tramvaiului, Nid d'Aigle, 2370m,  unde acum se poate ajunge iarasi cu trenuletul cu cremaliera.

Drumul pana la Nid d'Aigle dureaza cam 2 ore, dar noi am depasit zona un pic mai devreme, ritmul constant determinandu-ne sa ne regrupam, dupa o catarare cu rucsacii in spate, la cabana forestiera Rognes, situata la altitudinea de 2768m. Cabana este asezata intr-o caldare pietroasa, plina de stanci prabusite de intemperii. Eram la aproape 3000m si praful se afla putere in imparatia Alpilor! Apoi, cararea urca sustinut catre refugiul Tette Rousse, cu impresionantul ghetar Bionassay in fundal.

Ghetarul este strabatut de crevase adanci si se afla intr-o continua transformare, topindu-se ca peste tot in Alpi.


Toata expeditia pe munte a durat 4 zile, cu o noapte petrecuta la refugiul Tette Rousse si alte doua nopti, dormite la Gouter, inainte si dupa ascensiunea propriu-zisa pe varful Mont Blanc.

Daca vreti sa urcati acolo, trebuie sa stiti ca unii dintre cei care incearca sa ajunga pe varf cedeaza din cauza raului de inaltime, care se instaleaza la peste 4000-4400m. 


Referitor la cazare, puteti opta pentru dormitul la cort, pana la Tette Rousse sau la refugiile de altitudine (cel mentionat si Gouter).

Refugiile sunt incapatoare si moderne, arata ca niste cabane bine puse la punct din RomaniaEste bine sa va rezervati locuri pentru dormit, deoarece riscati, in cazul in care vremea este rea pentru ascensiune, sa nu puteti urca pe varf in timpul de stat la refugiu, iar alti turisti apar in zona, avand deja rezervare. Se poate campa si langa refugiul Tette Rousse, insa langa refugiul Gouter, cel de la 3817 metri altitudine, este interzisa camparea!

Grupul nostru a plecat spre varf la sfarsitul lui iulie, atunci cand jos in Chamonix se inregistrau, ca niciodata, 30 de grade Celsius, iar sus pe munte, noaptea au fost si -15 grade.

Pentru ascensiune, trebuie sa fiti bine echipati, sa aveti geci de iarna, cagule, bluze de corp sintetice, polar, pantaloni, suprapantaloni, manusi duble, casti, hamuri, carabiniere, bocanci de iarna, coarda de alpinism, coltari, pioleti, ochelari de soare, crema de protectie UV etc.

Din punct de vedere al alimentatiei va recomand hrana usoara: fructe uscate, miere, cereale, fructe confiate, conserve de peste, alune si in general hrana uscata. La refugii se poate servi masa calda, costul unui mic dejun situndu-se in jur de 12 euro, iar cel al pranzului ajungand si la 25 de euro. O sticla de apa de 0,5 l costa 4 euro, iar daca vrei apa calda pentru un ceai trebuie sa platesti 3 euro.

Va spun asta pentru ca trebuie sa va hidratati, sa consumati foarte multe lichide, deoarece la altitudine organismul vi se deshidrateaza foarte rapid si trebuie sa beti multi litri de apa sau ceai, pentru a nu va pierde vigoarea, atat de necesara ascensiunilor de mare altitudine.

Trebuie sa va spun: Oamenii cu care am urcat erau foarte diferiti, personalitati puternice, dar motivati sa isi atinga visul sau obiectivul, depinde din ce punct de vedere privim ascensiunea.

Cu mici exceptii, datorate lipsei de antrenament suficient, dar si altitudinii la care ne aflam si areului rarefiat, toti s-au comportat ca niste alpinisti adevarati. Au urcat fara sa cracneasca cu rucsacii in spate, plini cu echipament si alimente. Dupa 2 luni de pregatire, prin Fagaras si Piatra Craiului, trail-running, climbing si hiking, eram bine pregatit fizic, asa ca ascensiunea a fost foarte placuta pentru mine.

Am cunoscut oameni exceptionali, plini de vointa si motivati sa isi depaseasca limitele. Cu siguranta, au fost momente in care unii dintre ei isi puneau intrebari despre motivele pentru care se afla acolo, la 3-4000 de metri si nu undeva acasa sau la plaja, aflandu-ne in plina vara.

Insa, am observat priviri tacute care spuneau: Da, pot si vreau sa urc mai departe! Am tot respectul pentru ei si sunt mandru ca i-am cunoscut! Marius, Alina, Razvan, Razvan B., Oana, Radu, Emerich, Florin, Stefania sunt doar cateva din numele celor care au reusit sa isi depaseasca limitele si sa isi atinga visul: Punct Terminus Mont Blanc! Au fost momente in care a trebuit pur si simplu sa stau si sa ii incurajez, sau sa dau o mana de ajutor la traversarea unei zone stancoase expuse sau a unei crevase, abia ivita de sub zapada Alpilor.

Dar tot timpul am simtit taria lor si dorinta de a se adapta mediului ostil in care se aflau. Au incercat si au reusit sa isi depaseasca limitele, sa iasa in afara zonei lor de confort.

Traseul nu a fost deloc usor. De exemplu, panta inclinata, parcursa in dimineata plecarii spre varf, pana in zona Dome de Gouter este constanta, dar pronuntata. Aici, colegii de ascensiune s-au miscat cu rapididate si vointa, dorind parca sa ajunga mai rapid dincolo de creasta, unde rasarise soarele Alpilor, temperatura fiind la ora 6 dimineata, undeva sub 0 grade celsius.


Pe de alta parte, Muntele arata fantastic! Ghetarul milenar, ros de avalanse, crevasele, stancile Marelui Culoar – Le Grand Culoir, zona prin care am traversat pe rand, uitandu-ne cu teama in sus, pentru a evita efectele nedorite ale unor caderi de pietre: toate acestea te fac sa te simti pe Acoperisul Alpilor! Grand Couloir nu este atat de dificil tehnic, cat periculos din cauza caderilor constante de pietre, care s-au intensificat in ultima vreme. Simti in nari mirosul de cremene, de la numeroasele stanci prabusite.


In scurtele momente de repaos, ti se taia rasuflarea. Si nu de la aerul rarefiat, ci de la imaginile coplesitoare care ti se deruleaza pe retina. De pe varf se vede foarte clar Matterhorn sau Monte Cervino, simbolul Alpilor cu ai sai 4478m inaltime. Poti vedea, de asemenea, Grand Jorrasses, cu peretii sai verticali, dar si Aiguille du Midi si Arette de Bionassay, o creasta ascutita, provocare pentru orice alpinist.



Dupa Dome de Gouter, ajungi la refugiul Vallot, 4362m, care are doua cladiri, una fiind o anexa stiintifica inchisa pentru turisti, iar in cealalta va puteti adaposti in caz de nevoie. Apoi, urmeaza o urcare spre creasta dinspre varf, pe o panta abrupta si expusa, care la un moment dat se ingusteaza foarte mult. 



De la refugiul Vallot, toti ne-am echipat cu coltari, crampoanele de gheata fiind o necesitate in aceasta zona de creasta, unde poti avea probleme, daca vantul bate extrem de puternic. Desi haurile muntelui se prelingeau ametitoare pe langa noi, atat in dreapta cat si in stanga noastra, toti partenerii de ascensiune au urcat fara probleme.


Odata ajunsi pe varful Mont Blanc admiram peisaje ametitoare in toate directiile.


Practic, te afli deasupra norilor, la ore bune de mers de civilizatie si trebuie sa fii pregatit pentru orice. Trebuie sa iti echipezi rucsacul in mod judicios, sa nu cari inutil, sa te pregatesti fizic foarte bine inainte si sa ai vointa si determinare. De asemenea, ce pot sa va recomand: incercati sa tratati ascensiunea pe Mont Blanc, nu ca pe o provocare fizica de anduranta, pentru ca daca va antrenati, sigur veti fi in forma si veti face fata provocarilor din munti.

Un asfintit de soare fantastic, privit de la refugiul Gouter, catre creasta Arette de Bionassay. Undeva in zare este Elvetia.


Este bine sa va opriti din cand in cand pe traseu si sa va mai trageti sufletul, sa savurati peisajul fantastic din jurul vostru. Va spun asta pentru ca sunt destul de multi cei care uita sa priveasca in jur, incercand cu orice pret sa “cucereasca” varful, iar peisajul ramane suspendat undeva in planul doi. 

Muntele pe care il cucerim este cel situat in interiorul nostru si acesta trebuie “hranit” cu imaginile fantastice din Alpi si cu jocurile de lumini si umbre, care te fac sa iti doresti sa te reintorci acolo. Ceea ce vom si face, noi cei de la Asociatia Summits' Experts & agentia de turism Neotour Brasov in august, anul acesta!
Te invitam alaturi de noi in expeditia din Mont Blanc!